Pagini - Meniu

joi, 20 septembrie 2012

Monolog scris pentru piesa ,,Te iubesc", montată la Teatrul ,,Jean Bart” în stagiunea 2011-2012


Monolog Talpă-Iute
                                                                                   de Mihai Gălățan

              Căpitanul striga în urma mea: ,,Ce faci, nebunule? Întoarce-te înapoi!”. Eu, sărit din tranșee doar cu o foaie de cort și o grenadă la mine, dintr-un impuls pe care nu am încercat nici atunci și nici după ani să mi-l definesc, m-am năpustit asupra lui Goliat. Goliat- tancul rusesc- se apropia greoi iar uruitul său, în loc să se amplifice, se pierdea parcă într-un vuiet gros și îndepărtat. Dintr-un salt, agățându-mă de tunul lui, i-am încălecat turela. De acolo- inspirație! Cu foaia i-am acoperit vizeta și i-am aruncat cu grenada sub șenile. Explozie! O explozie albă și mută. M-am trezit, nu după mult, înconjurat de camarazi. Capul mă durea groaznic, urechile îmi țiuiau, iar o fașă-mi înconjura trupul. Eram rănit aici, sub coastă, dar încă nu mă durea. Căpitanul a zâmbit netezindu-și mustața groasă: ,,Bravo, mă, copile! De acum Talpă-Iute o să-ți spunem.”. „O să mor?”, întreb. Dar el nu a apucat să-mi răspundă. În locul cuvintelor sale se aude de după deal, într-o română stricată: ,,Predați-vă! Fiți deștepți! Avem pâine și mahoarcă!”. „Niciodată!” ,,Ne pupați în cur!” strigau ai noștri. Spre seară eram cu toți prizonieri. Ne încolonaseră câte patru într-un șir care se topea în cețurile câmpiei, stingându-se în griuri pale până aproape de linia orizontului. În capătul său, de care eram foarte aproape, încheietorul coloanei, un găgăuz solid ce ținea în lesă un Teckel pitic, îi ușura de suferință pe cei pe care nu îi mai ajutau puterile. Îi așeza cu blândețe în genunchi pe zăpadă și le trăgea câte un glonț în cap. Câinele său lingea sângele cald de pe fruntea mortului, iar episodul se repeta des și obsesiv. Pe mine durerile mă copleșeau. În ultima zi de marș, pe când mă cărau în spinare pe rând camarazii, îl aud pe căpitan strigând: ,,Vă spun eu! Vedeți brazii ăia? După ei e casa lu` mămuca! O să ne oprim să stăm la căldură și ea o să taie mămăliguță caldă!”. Dar noi eram atunci tocmai în munții Tatra! Săracul de el, o luase pe câmpii. Cu ochii pierduți în alte dimensiuni se repezi către brazi, în apropierea cărora încheietorul coloanei îl seceră cu o rafală de mitralieră. Am vrut atunci să-l strig, dar gura-mi era încleștată, iar în minte îmi răsuna doar: ,,Talpă-Iute, Talpă-Iute...”