Concomitent desfășurării festivalului
Tragos- ediția 2015, echipa teatrului ,,Jean Bart” a făcut cunoștință cu
regizorul Ștefan Munteanu, cel ce urma să realizeze următorul proiect teatral
aici. O echipă tânără, condusă acum de un regizor tânăr, nu putea să nu își
îndrepte atenția decât asupra teatrului contemporan. Acolo unde firescul
vorbirii, sfidarea convențiilor și ideile spuse ,,pe față” se simt la ele
acasă.
S-a ales textul ,,Geniul crimei”, al
dramaturgului George F. Walker. Născut în Ontario, Canada la 23 august 1947,
cunoscut mai mult în Statele Unite decât în țara sa, Walker a fost inclus în
lista celor mai influenți o sută de oameni de teatru din America de Nord.
Piesele sale au fost traduse în germană, franceză, turcă, ebraică, poloneză,
cehoslovacă, română, japoneză. Deși nu a terminat liceul, încercând în tinerețe
o largă paletă de joburi obscure, a câștigat la sfârșitul acestei perioade un
concurs de dramaturgie care i-a lansat cariera. A scris peste treizeci de piese
de teatru, scripturi pentru emisiuni tv sau radiofonice, inclusiv câteva
scenarii de film. În 1997 a scos culegere de șase texte, toate având acțiunea
plasată într-o cameră de hotel de la periferia orașului. ,,Geniul Crimei”, text
tradus pentru prima dată în limba română de către Cristina Toma si Theodor
Cristian Popescu, este poate cea mai valoroasă scriere din acest ciclu.
,,Precum în cazul multora din
generația mea, mintea mi se substituie unui mare coș de gunoi mediatic. Cu
toții suntem puternic influențați de filme și televiziune, astfel încât nu e
nevoie să fii foarte perceptiv pentru a imagina piese noi. Provocarea mea nu a
fost să mă revolt din cauza acestui lucru –este vorba, totuși, de realitatea
înconjurătoare- ci să asimilez situațiile și să încerc să scot ceva coerent din
toate acestea.”
George F. Walker
Micuții… Tarantino?
În Geniul Crimei, doi pungași mărunți
Rolly (Ionuț-Paul Ștefan) și Stevie (Costel Zamfir) -în textul original tată și
fiu, în montarea noastră frați- eșuează în a duce la îndeplinire o misiune pusă
la cale de Shirley (Oana-Lavinia Ștefan), angajatoarea lor. Lucrurile nu ies
așa cum ar trebui parte din cauza neîndemânării lor, dar și din motivul
implicării în această misiune a șiretei Amanda (Irina Naum), fiica gangsterului
spre care era direcționat atacul plănuit. Construcția dramatică este realizată
pe principiul dominoului, astfel încât orice tentativă de a povesti în mare
firul logic al acțiunii, duce la deconspirarea unor surprize pe care textul,
regizorul și actorii preferă să le ofere publicului în timp real. Asta deoarece
și textul se construiește în timp real, iar conflictele derivă din construcția
spontană a dialogului încărcat cu umor negru. Ca teaser, promitem că fanilor motivelor
din filmele lui Quentin Tarantino (vezi planul eșuat al golanilor din Reservoir
Dogs, încurcăturile iscate de cei doi recuperatori din Pulp Fiction, tipologia
femeii de acțiune -samurai în Kill Bill și pistolar în Jackie Brown) le va
plăcea, cu siguranță, această montare. Lipsește din ecuație doar muzica lui
Morricone. Cu toate acestea, experiența regizorului Ștefan Munteanu, deloc
străin de teatrului liric, a făcut ca momentele de pasaj să se coloreze cu alte arii, la fel de cunoscute și de înalt rafinament.
Încercăm totuși să fugim de
comparații precum cele de mai sus. Ele devin, involuntar, supărătoare. În
România mereu ne-am lovit de catalogări, la prima vedere flatante, care de fapt
nu ne fac cinste cu nimic, minimalizând și trivializând creația autohtonă în
fața valorilor unor popoare mai puțin vitregite. Ne-am săturat de micul Paris,
micuța Picasso sau Beyonce de România, nu?
Violență de dragul violenței, vorbărie de dragul vorbăriei, sau …altceva?
Propunem să aruncăm o privire în
spatele a ceea ce se vede, tocmai acolo în planul subtil al construcției.
Acuzat de unii critici de lipsă de
profunzime și subtilitate, textul piesei ,,Geniul crimei” se cere, credem noi,
apărat. Ca multe situații-reportaj, descrise aparent la prima mână, Geniul
crimei, la o privire mai atentă, descrie reacții și acțiuni subconștiente,
purtătoare a ,,logicii din spatele gândirii”. După război, urmează purificarea.
Focul apare aici ca lait motiv. Apa la fel. Cei doi golani dau foc
unui restaurant, Amanda își amintește cum a dat foc unei bărci, iar Phillie-
managerul hotelului și cel mai inocent personaj din piesă- nu are cu cu ce să
aprindă o țigară. Personajele, deși nu o arată, simt nevoia de curățire.
Amanda, pentru a-și suprima energia sexuală face un duș, Shirley face același
lucru pentru a-și ordona ideile: ,,Există viață și înainte de duș, dar după duș
e cu totul altă chestie!”. Phillie, prins la mijlocul unui conflict ce nu are
legătură cu el, se refugiază în baie.
Asta ne arată dorința tuturor celor
implicați de asceză către normalitate. Va fi, oare atinsă? Vom afla pe 29
ianuarie 2016, ora 19 00, atunci când va avea loc Premiera. Spectacolul se va
juca și pe 30 ianuarie, la aceeași oră.
Regizorul Ştefan Munteanu, născut în 1984, a absolvit secția
de regie a UNATC. Scurtmetrajele sale au fost selecționate în festivaluri
prestigioase: ,,Cealaltă fiică” (Mediawave 2010, Karlovy Vary Fresh Film Fest)
și ,,Undeva în Casa Poporului” (Film.DOK 2007, Karlovy Vary Fresh Film Fest).
În vara anului 2012 a montat în stil neconvențional ,,Bărbierul din Sevilla” în
cadrul Festivalului ,,Opera Nights” de la Hunedoara. ,,O lună în Thailanda”
reprezintă debutul său în actorie.
Distribuția specracolului: Rolly- Ionuț-Paul ȘTEFAN, Stevie-
Costel ZAMFIR, Shirley: Oana-Lavinia ȘTEFAN-PISAROGLU, Amanda- Irina NAUM,
Phillie- Mihai GĂLĂȚAN. Regia: Ștefan MUNTEANU, scenografia și proiecții video:
Radu-Codrin IFTODI, coregrafia: Oana-Lavinia ȘTEFAN-PISAROGLU.
Mihai Gălățan, actor
