Teatrul ,,Jean Bart” câștigător. Piesa de teatru ,,Oleanna”- câștigătoare. Actrița Irina Naum a venit acasă cu un important premiu

Vorbeam cu colegii de la Teatrul ,,Jean Bart”, la finele stagiunii trecute, că anul 2016 ne-a adus multe bucurii profesionale, concretizate prin invitațiile de participare la câteva festivaluri foarte importante din țară (festCO-București, Festivalul Național de Comedie-Galați, Pledez pentru tine(ri)-Teatrul Tineretului-Piatra Neamț, Festivalul Teatrelor Dunărene-Giurgiu,  Râmnic Interfest-Râmnicu Vâlcea, dar și altele). Glumeam, pe marginea acestui subiect, că dacă anul trecut ne-am calificat cam peste tot pe unde se putea, anul acesta ar trebui să le și luăm premiile. Glumă, am zis eu? Iată că n-a fost glumă deloc!

 În seara în care colegii mei s-au întors de la Festivalul de Teatru ,,Atelier”-Baia Mare, s-au anunțat și câștigătorii. Și ce să vezi? Actrița Irina Naum a câștigat Premiul Publicului pentru cea mai bună actriță. Cel de-al doilea laureat la această categorie a fost actorul Richard Balint de la Oradea. Când era soră-mea mică și se uita la desene, mă amuza teribil clișeul rostit la finele fiecărui episod: ,,Au dublat în limba română actorii: Doru Presecan, Richard Balint…”. Când se juca cu păpușile odată, am auzit ursulețul spunând, cu vocea ei: ,,Eu sunt Doru Presecan! Tu cine ești?”. La care elefănțelul, sau mai știu eu cine, răspundea: ,,Eu sunt Richard Balint!”. Sincer, nu m-am gândit niciodată că voi mai avea motive să mă mai gândesc la Franklin sau Willy Fog și după ce a crescut Maria, sora mea. Dar Irina mi-a demonstat contrariul.

Acest premiu reprezintă, în mod cert, cea mai importantă recunoaștere națională a Teatrului ,,Jean Bart”, precedentul fiind creat acum mai bine de doi ani, când tot Irina a primit Premiul de Interpretare pentru rolul Faina din piesa ,,20 de minute cu îngerul”, regia Ion Sapdaru, la un festival din Iași. 

Am vorbit cu ea, am felicitat-o și am rugat-o să îmi spună ceva despre experiența aceasta. Mi-a spus că e foarte bucuroasă. Cred și eu! Mi-a mai povestit că un tânăr din public (nu știe dacă om de teatru sau nu) s-a apuropiat de ea după reprezentație și i-a mărturisit și timid și îndrăzneț totodată că în timpul spectaclului a uitat de convenție și pur și simplu îi venea să o strângă de gât pe Carol, studenta interpretată de ea în ,,Oleanna”. Irina nu a apucat să vadă și alte spectacole prezente în concurs, întrucât era cu ochii pe Sebi, băiețelui ei și al lui Cristi Naum-soț și partener de scenă. 

Am aflat că oamenii din Baia sunt foarte plăcuți, iar echipa Teatrului Municipal Baia Mare e formată din profesioniși adevărați, care i-au făcut pe colegii mei să se simtă ca niște oaspeți de vază. Un instinct bun, aș completa, rezultatele stând, iată, mărturie.

Eu propuneam, în articolul scris în cinstea participării lor la acest festival, să pariem pe Cristi și Irina și pe ,,Oleanna”- regia Vlad Cristache. Este că am avut dreptate? Închei, parafrazând acum gluma colegului Costel Zamfir: ,,Să mai aud eu pe vreunul că zice că-s prost!”.

Mihai Gă

lățan

Pariem pe Teatrul ,,Jean Bart”. Pariem pe ,,Oleanna”.

MOTTO: ,, A fost frumos, a fost curat,

 A fost pe dos, a fost ciudat,

Timpul acela minunat

 De pace blândă la palat,

 Dar trebuia...și am plecat''

Vasile Cojocaru

La noi la facultate preda un profesor a cărui amintire mi-a rămas adânc întipărită în suflet. Nu mi-a predat mie. L-am cunoscut așa cum cunoști profesorii de la alte clase, întâlnindu-l pe la examenele noastre sau pe la cele ale colegilor mai mici sau mai mari, pe la evenimentele organizate în cadrul Universității sau pur și simplu interacționând colocvial, atunci când ne vizita pe la ore. A fost șeful comisiei, atunci când am dat admiterea și m-a ajutat cu textul, atunci când mă blocasem la monolog. L-am văzut jucând și pe scenă și într-un film vechi, cu pașoptiști. În tinerețe purta plete și barbă, lucru suficient pentru mine, în acei ani, să-l consider cool. Avea o voce de tunet, făcând obiectele de mobilier din spațiul în care se afla să vibreze precum membranele boxelor, atunci când vorbea. Spunea des bancuri istețe și cu tâlc. Emana un aer patern, iar eu din fragedă copilărie am găsit magnetică prezența celor care-mi ofereau această senzație.

Prin anul II mi-a venit să renunț la școală. Eram supărat pe lume ca văcarul pe sat. În acele zile de fiere m-am întâlnit cu Domnul Profesor în fața cantinei. Nu-mi aduc aminte expresia chipului său. Îmi amintesc doar de vârfurile tenișilor mei și de o mare de pietriș de jur împrejur, întrucât în curte se făceau lucrări.

,,Eu aș fi pariat pe tine!” -mi-a spus cu vocea sa de zeu, parafrazând cunoscutul catchphrase al unui banc cu o cursă de cai, banc pe care obișnuia să-l mai spună studenților când și când.

Atunci când lucrul la un spectacol mi se pare greu, când meseria pare că-mi stă împotrivă, îmi amintesc de vorbele pe care le-a spus Domnul Profesor într-un interviu mai vechi. Deși cunosc filmarea de mai mulți ani, abia de curând am priceput cu adevărat sensul vorbelor sale, care înainte vreme îmi intraseră pe o ureche și-mi ieșiseră pe cealaltă.

,,Meseria aceasta se face cu pasiune... Nu! Se face numai cu pasiune. Pe lângă aceasta e muncă, multă muncă. Sunt nopți de nesomn, zile întregi de neliniște. Într-o bună zi, cu toată emoția, o bucurie pe care foarte rar o poți trăi altfel: bucuria premierei.”

Aceste cuvinte îmi răsună cu ecou în minte de câteva săptămâni încoace. Desigur, ele nu conțin o soluție, o cheie ce poate descuia lacătele blocajului unui actor în fața asumării unui rol. Asta ține de el însuși și de munca sa. Și de ,,munca actorului cu sine însuși”. Aceste cuvinte sunt mai degrabă cuvinte de alinare. Iată că și un patriarh al breslei s-a confruntat, în cariera sa, cu acești demoni. Iar amănuntul ăsta parcă-ți dă putere. Mie, unul, îmi dă.

În seara în care aflasem că Domnul Profesor s-a stins (cred că n-am mai povestit nimănui și nici n-am scris vreodată despre asta), mă pregăteam de spectacol, la Tulcea. Jucam deja, la Teatrul ,,Jean Bart” de doi ani.

Publicul era în sală, Sala Studio, iar eu trebuia să intru. Trebuia să intru din lateralul foaierului, acolo unde se află scara ce duce spre Sala Mare. Stăteam, deci, sub scară, lângă un scuar plin cu... pietriș. Priveam la pietriș și la vârfurile cizmelor mele de scenă. Pentru câteva clipe m-am întors acolo, în fața cantinei studențești.

,,Eu aș fi pariat pe tine!”.

Dacă pariul ar fi fost câștigător sau nu în ceea ce mă privește, nu știu. Însă privind în lumina celor petrecute în stagiunea care tocmai s-a încheiat la Teatrul ,,Jean Bart”, aș putea să afirm cu certitudine că viitorul ne surâde. La anul se va aniversa un deceniu de când există această instituție profesionistă de teatru la Tulcea. Munca actorilor Cristi și Irina Naum, conduși de regizorul Vlad Cristache în proiectul ,,Oleanna”, a fost răsplătită prin participarea la două festivaluri foarte importante din țară. Chiar acum, când scriu acest articol, echipa este în drum spre Baia Mare, acolo unde ,,Oleanna” va participa la festivalul de teatru ,,Atelier”. Cel care l-a înființat, dramaturgul Radu Macrinici, îl recomandă ca fiind festivalul de teatru din România mai vechi decât Yahoo (a fost înființat în 1992). Din descrierea de pe net, aflăm că este o: ,,…manifestare teatrală neconvenţională cu caracter exploratoriu, care îşi propune să semnaleze, prin intermediul spectacolelor invitate, cele mai noi tendinţe în dramaturgia, regia, scenografia, coregrafia, muzica de scenă şi arta actorului secolului XXI.”.  Spectacolul se va juca pe data de 16 iunie, la ora 21:30.

Cu aceeași piesă de teatru se va participa și la festivalul ,,Miturile cetății” organizat de Teatrul de Stat Constanța, reprezentația fiind programată pentru data de 21 iunie, ora 16:30. Acest festival a ajuns anul acesta la a doua ediție, însă bazele existenței sale au fost puse încă din anii șaptezeci, atunci când Constanța găzduise primul festival de teatru antic din România. Ediția de anul acesta este una specială, în 2017 împlinidu-se două mii de ani de la moartea poetului Ovidius Publius Nasso.   

Să le urăm, deci,  succes colegilor mei și să... pariem pe ei! Eu cred că merită.

Mihai Gălățan