Teatrul merge înainte- articol apărut în ziarul ,,Obiectiv”

 

Centralizare şi reorganizare: Teatrul merge înainte

Social | Publicat la 9.10.2012 | Obiectiv

După un an de zile de la deschiderea porților Teatrului Jean Bart, după o stagiune întreagă trăită intens, cu suișuri și coborâșuri dar, cel mai important, cu activitate artistică profesionistă, lăcașul Thaliei avea să-și privească în față devenirea prin prisma unui mare semn de întrebare. Povestea, minunea veche de un an, avea să continue sau, ca orice vis frumos, să-și frângă zborul, alunecând ușor înspre pământ, ca o pană coborâtă din văzduh? Din hotărâre guvernamentală, teatrul nostru urma să se desființeze, reînființându-se ca și secție în cadrul noului Centru Cultural Județean, alături de Școala Populară de Arte, Centrul Pentru Conservarea și Păstrarea Valorilor Tradiționale și Ansamblul Artistic „Baladele Deltei”. Această veste, la vremea ei, nu a fost receptată cu mare entuziasm de către membrii echipei. Incertitudinea în care pluteau locuitorii și instituțiile statului, cauză a hotărârilor guvernanților și efect al crizei financiare, a orientat intrarea teatrului într-un con de umbră. Sălile nu mai erau la fel de pline, iar salariile actorilor aproape inexistente. Era aproape rușinoasă semnarea acelui tabel cu sumele câștigate, la fine de lună.

Cu toate acestea, însă, numai datorită ,,nebuniei”  celor implicați în acest fenomen a fost posibilă continuarea stagiunii proaspăt începute. În primele zile ale anului 2010 a început lucrul la piesa „Arlecchino, slugă la doi stăpâni”, după Carlo Goldoni. Un text plin de haz, încărcat de situații neobișnuite și qui pro quouri halucinante, avându-l ca personaj central pe șiretul servitor Arlecchino. Acesta, o metamorfoză a inteligenței cât și a lipsurilor omului de rând, mereu în căutare de mâncare, antrenează celelalte personaje într-un șir de pățanii menite a stârni hohote de râs, dirijând totuși firul întâmplării spre un deznodămând fericit. În rolul principal a fost distribuit actorul Robert Neagoe, înzestrat nativ cu o mobilitate fizică notabilă, calitate care i-a permis să sondeze cu profunzime și mult umor zonele destul de dificil de pătruns ale acrobațiilor specifice Commediei dell arte. Regia i-a aparținut și de data aceasta lui Ion Dore, iar coregrafia spectacolului Oanei Lavinia Pisaroglu. Ponderea personajelor a fost aproape egală, neexistând diferențe mari între caractere. Acest lucru a putut permite crearea unui spectacol ,,de actori”, fiecare partitură fiind foarte atent elaborată, făcând ca fiecare din tipologiile conturate să devină indisolubilă structurii aproape geometrice a spectacolului. Au interpretat: Beatrice – Oana Pisaroglu, Florindo – Ionuț Ștefan, Smeraldina – Laura Neagoe, Clarice – Elena Anghel, Pantalone – Mihai Gălățan, Silvio – Vlad Matei  Ajder,  Doctorul Lombardi – Liviu Petcu,  Brighella – Ionel Durbală, Chelnerul – Razvan Placsiencu, un hamal - Liviu Lupoica, alt hamal - Bogdan Odagiu. În alte roluri elevii: Flavia Stan, Lucia Ioan, Florentina Mușat, Bianca Anastasiu, Marian Condrea. Premiera a avut loc pe 12 martie 2010, chiar in ziua de naștere a lui Robert, căruia i s-a cântat la scenă deschisă „La mulți ani!”.
La 22 februarie, temerile se adeveresc: Teatrul „Jean Bart” se desființează. În locul lui se formează „Centrul Cultural Jean Bart”,  înglobând în structura sa mai multe secții printre care și secția Teatru. Director interimar a fost numit economistul Florin Bîlă. Surprinzător, lucrurile încep să revină la normal. Ba chiar mai mult decât atât, se hotărăște plata actorilor cu sumă fixă pe spectacol, asigurându-le astfel o retribuție lunară aproape decentă. Bucuria nu a fost, din păcate, de lungă durată. Teatrul a primit o crâncenă lovitură, de data aceasta nu birocratică ci de natură spirituală, la data de 17 martie 2010. Actorul Cornel Cimpoae, cunoscut tulcenilor datorită spectacolelor „Nunta lui Figaro” și „Steaua fără nume”, realizate împreună cu tânăra echipă a teatrului în stagiunea precedentă, a plecat dintre noi. La numai 44 de ani a fost răpus de un infarct. Vestea a picat ca un trăsnet, lăsând un gol imens în sufletele celor care l-au cunoscut. Cornel a absolvit în 1996 Universitatea de Arte din Bucureşti, specializarea Actorie, la clasa profesorului George Motoi, fiind angajat, chiar în anul absolvirii, la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, teatru în care a lucrat până în clipa trecerii sale în eternitate. Echipa artistică a teatrului tulcean s-a deplasat până în Brăila în ziua despărțirii definitive de dragul și talentatul ei coleg, căruia i-a oferit ultimele aplauze, alături de prietenii, camarazii și admiratorii săi. În aceeași seară, la sediu, s-a jucat piesa „Arlecchino…” în memoria sa, iar în foaier un colaj de poze îl înfățișa privind blând către cei ce treceau pragul instituției. Profesionist desăvârșit, privindu-și munca scrupulos și sobru, un iubitor al Dunării și al pescuitului, Cornel Cimpoae va fi amintit întotdeauna ca și un om hotărât și lipsit de superficialitate, dar totodată cald și generos. Dumnezeu să-l odihnească!

Momentele dificile, cu greu depășite, nu prevedeau sfârșitul drumului sinuos pe care îl avea de parcurs teatrul tulcean. Cu toate acestea, producții noi se pregăteau publicului proaspăt câștigat. Pe data de 19 mai 2010, copiii au fost invitați să vizioneze premiera spectacolului „Cocoșelul neascultător” după Ion Lucian, în regia lui Nelu Serghei. Distribuţia i-a numărat pe Carmen Nicoară, Ionel Durbală, Mihai Gălăţan, Vlad Matei Ajder, Ionuţ Paul Ştefan, Liviu Petcu, Andreea Mocanu și Gabriel Căpiţă. Costumele au fost realizate de Mihaela Avram. Subintitulat „un spectacol pentru copii de toate vârstele”, „Cocoșelul neascultător” s-a bucurat de un real success în rândul elevilor și al preșcolarilor, fiind răsplătit cu multe aplauze și urale care acopereau uneori glasurile actorilor de pe scenă.

Tot în mai, regizorul Ion Dore a propus un nou proiect. O comedie savuroasă scrisă de Nikolai Gogol intitulată ,,Căsătoria”. Umorul aproape usturător era rezultat din succesiunea ironică de situații pe care autorul, cu pricepere, le-a dezvoltat în jurul suficienței și al limitării obtuze a contemporanilor săi. Hilar și subtil, textul nu radiografia totuși societatea rusă de acum o sută șaptezeci de ani, ci mai degrabă atrăgea atenția asupra unor tare imprimate ființei umane, indiferent de veacul existenței acesteia. Pentru ,,Căsătoria”, echipa s-a mărit, încluzând două actrițe noi. Gabrielei Ciolacu, absolventă a Facultății de Teatru din cadrul Universității Ecologice București, clasa profesor Margareta Pogonat, îi revenea rolul mătușii, iar Nicoletei Lungu cel al pețitoarei Feokla Ivanovna. Celelalte personaje erau: fata de măritat –Oana  Lavinia Pisaroglu; Kocicariov, prietenul lui Podkoliosin – Ionuț Paul Ștefan; Podkoliosin, funcţionar, consilier de curte – Mihai Gălățan; Iaiciniţa, intendent – Ionel Durbală; Anucikin, ofiţer de infanterie, în retragere – Liviu Petcu; Jevakin, marinar – Vlad Matei Ajder; Duniaşka, fată în casă – Flavia Stan; Stepan, servitorul lui Podkoliosin – Razvan Placsiencu. Premiera a avut loc pe data de 18 iulie 2010.

Cu bani puțini, dar cu dorința febrilă de a crea un altfel de spectacol de teatru – prima tragedie jucată pe scena „Jean Bart”- a fost propus textul neterminat al dramaturgului german Georg Buchner, trecut în neființă în 1837 la numai 23 de ani. Dorința actorilor și a regizorului Aurel Palade (care montase în stagiunea trecută apreciatul spectacol „Steaua fără nume”) și-a găsit materializarea tot în luna iulie. Pe siteurile prietenilor teatrului s-a lansat si un mic anunț: „Aveți un landou în plus?”- echipa având nevoie de un cărucior de copil, model vechi, un obiect prea rar și poate la un preț prea ridicat în magazinele de antichități, în raport cu bugetul limitat al producției. Text cu o structură filmică pe de-a întregul inspirat după un caz real, „Woyzeck” depăna povestea omului obișnuit, a bărbierului militar Franz Woyzeck, victimă a sistemului utopic dar și a propriei sale vieți, un om înnebunit,  însă nu nebun, epuizat de dialogurile tenebroase cu propria persoană. Doctorul, Căpitanul și Tamburul Major îi zdruncină întregul sistem valoric, supunându-l la experimente bolnave (un an de zile fiind hrănit doar cu mazăre) și tortură psihică meschină. Soldatul cedează, răzbunându-se indirect pe întreaga lume profană, înfigând cuțitul în pieptul partenerei sale necredincioase, Marie. Spectacolul lui Aurel Palade ridica o întrebare: este această crimă efectul bolii psihice, al cazului patologic? Sau dimpotrivă,  ține de contrastul dintre cele două laturi ale omului cuplate aparent incompatibil: animal și om; divin și pământesc? Răspunsul este lăsat în eter, spectatorului acordându-i-se libertatea de a hotărî singur. Pentru rolul Tamburului Major a fost invitat la Tulcea actorul Radu Niculescu, profesor universitar, doctor în Artele Spectacolului de Teatru. Din distribuție au făcut parte  Oana  Pisaroglu, Mihai Gălățan, Ionuț Ștefan, Vlad  Ajder, Radu Niculescu, Ion Dore, Nicoleta Lungu, Gabriela  Ciolacu, Ionel  Durbală, Răzvan Placsiencu, Alecsandru Dunaev, Bianca Anastasiu, Mădălina Fulgă, Florentina Mușat, Flavia Stan, Lucia Ioan, Irina Pelivan, Silviu Humă, Bogdan Ivanof, Nicu Banea. Scenografia purta semnătura Elenei Cozlovschi.

În luna august 2010, pe baza concursului de proiecte inițiat de Consiliul Județean în calitate de ordonator principal de credite, postul de manager este ocupat de către Alexandru Boureanu. Niciodată venirea la conducere a unei persone noi nu va fi un prilej de relaxare pentru cei ce lucrează într-o instituție, oricare ar fi aceasta. Tensiunea a fost prezentă, dar nu pentru mult timp, lucrurile urmând să intre din nou pe făgaș normal, Boureanu propunând contracte de angajare pe stagiune pentru colaboratorii actori.

Le data de 18 septembrie 2010 are loc premiera piesei ,,Woyzeck”,  din păcate fără prea multă publicitate.

Imediat după deschiderea noii stagiuni, la sfârșitul lunii noiembrie, a intrat în lucru o surpriză pregătită publicului tânăr. O poveste din care nu lipseau vulpița cea șireată, lupul cel rău, ursulețul polițist și iepurașul isteț ce rezolvă misterul dispariției unui diamant de mare preț. Piesa de teatru pentru copii „Detectiv pe portativ” după Geo Iancu Călinescu s-a bucurat de un mare succes în rândul mai micilor spectatori. În regia lui Alexandru Boureanu, montarea s-a dovedit a fi o parodie amuzantă la desenele animate cu animăluțe personificate care, alergând după pradă, epuizează mijloace mult mai costisitoare decât contravaloarea acesteia. Magicianul Wolfy, lupul flămând constată că „..un diamant este mai de valoare decât un urecheat. Cu el pot cumăra o mie și unul de iepurași!”.

Echipa de actori s-a împrospătat cu un nou și talentat coleg, actorul Costel Zamfir, absolvent al Universității „Hyperion” din București, la clasa profesorilor Eusebiu Ștefănescu și Rodica Mandache. Interpreții rolurilor au fost: Bitty – Ionuț Paul Ștefan, Samantha- Oana Lavinia Pisaroglu, Wolfy – Mihai Gălățan, Berry – Costel Zamfir, Coţofana – Vlad Matei Ajder. Coregrafia: Oana-Lavinia Pisaroglu. Data premierei a fost fixată pe 19 decembrie 2010.

Înainte de sfârșitul anului se realizează un concurs de proiecte pentru alegerea regizorului unei noi montări a piesei „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale. Câștigătorul a fost regizorul și actorul gălățean Cristian Gheorghe, cunoscut publicului datorită rolului de adolescent rebel din „Filantropica” lui Nae Caranfil. După audiția interpreților și stabilirea distribuției, lucrul a început într-o ,,noapte liniștită”, așa cum afirmase la conferința de presă anterioară premierei  actorul Nelu Serghei. Regizorul a propus o viziune nouă, însă deloc nepotrivită. Pornind de la premisa că dramaturgul nostru de geniu, Caragiale, este universal și actual, Cristian Gheorghe a translatat povestea în ziua de azi. Jupân Dumitrache și Ipingescu sunt jandarmi înarmați până-n dinți în jurul cărora gravitează un Chiriac ce trimite, de la prima vedere, la Ernesto che Guevarra, o Veta îmbrăcată sport cu machiajul scurs de plans, o Zița punkistă și un Spiridon care se ascunde de stăpân să fumeze și – culmea obrăzniciei! – să citească romane. Accentul cade pe Spiridon, substituindu-se de data aceasta personajului principal. Finalul este neașteptat, brațul dreptății fiind tot tânărul Spiridon care pedepsește răul prin rău, răzbunându-se pe toți cei ce sunt părtași la acest joc murdar. Ușile teatrului se deschid din nou înaintea celor dornici să calce în templul Thaliei pentru a fi prezenți la premiera

spectacolului abia în anul următor. Au ieșit la rampă actorii: Costel Zamfir (Spiridon), Oana – Lavinia Pisaroglu (Veta), Cristina Uja (Zița), Ionuț – Paul Ștefan  (Chiriac), Vlad Ajder (Rică Venturiano), Mihai Gălățan (Jupân Dumitrache), Nelu Serghei (Nae Ipingescu). Coregrafia a aparținut și de data aceasta Oanei-Lavinia Pisaroglu, iar scenografia Lăcrămioarei Dumitrașcu.

Astfel s-a scurs și al doilea an de existență al teatrului „Jean Bart”. Un an greu, o mulțime de evenimente bune sau mai puțin bune succedându-se pe parcurs fără oprire. Un an în care s-a râs pe burtă și s-a plâns în hohote. Un an în care arta dramatică tulceană părea că nu mai poate activa resortul multora dintre locuitori, împovărați de grijile aferente cruntei crize financiare. Și totuși un an în care s-au montat producții de valoare. Teatrul a rămas în picioare. A crescut. A devenit, pe măsură ce timpul se scurgea, din ce în ce mai cunoscut și în alte părți ale țării. „Am auzit de teatrul din Tulcea” devenise o replică pe care, în breasla oamenilor de teatru din România, o puteai auzi din ce în ce mai des.

Pagină realizată de MIHAI GĂLĂȚAN (actor)