Actualitate | Publicat la 20.6.2014 | Petru Ţincoca
Cea de a doua ediție a Festivalului de C Arte Danubius și-a deschis miercuri porțile pentru iubitorii de carte. Vremea a fost de partea organizatorilor, astfel încât târgul de carte și deschiderea oficială au avut loc în Piața Civică, în fața unui public numeros și în prezența organizatorilor primarul Costantin Hogea, președintele Consiliul Județean, Horia Teodorescu și scriitorul Dan Mircea Cipariu, dar și a invitatului special, poetul Mircea Dinescu. Festivalul și-a propus să aducă în faţa publicului tulcean şi dobrogean voci importante ale culturii române şi dunărene, reușind o primă seară de succes la Casa Avramide, cu lansarea Scenariilor actorului Mihai Gălățan, conferința reputatului regizor David Esrig și recitalurile Mircea Dinescu și Mircea Vintilă
Mihai Gălăţan, lăsat pe stânga de „Scenariile” sale
Victimă a unui trac de neînţeles la un actor, dar obligatoriu pentru un om modest şi sensibil, actorul Mihai Gălăţan nu prea a vorbit despre volumul pe cale de a fi lansat, „Scenarii”.
Tocmai de aceea, responsabil cu prezentarea şi cu buna dispoziţie a fost publicistul Dan Arhire.
Evitând să spună multe despre carte (ceea ce facem şi noi, ca să nu influenţăm cititorul!), Arhire a spus, printre altele, aceste cuvinte, reluând traseul profesional al lui Mihai Gălăţan: „Să spunem că prin anul 1998, când autorul era prin clasa a Vl-a, purta pantaloni scurţi şi încă nu ştia ce vrea să se facă el când creşte mare, un alt tulcean a început delicatele demersuri pentru transformarea cinematografului local «Patria» în teatru, precum şi pentru înfiinţarea primei trupe de teatru profesionist în oraş. Demersurile astea tenace, încăpăţânate, după metoda clasică de lucru cu autorităţile «afară pe uşă, înapoi pe fereastră», au ţinut vreo cinci ani, până prin 2003, când Mişu era deja un adolescent în anul III de liceu, poate chiar fuma şi visa să ajungă actor. Până să se finalizeze lucrările de transformare şi modernizare ale clădirii, au mai trecut încă cinci ani, până în 2008, când Minai Gălăţan tocmai terminase facultatea şi devenise actor, un tânăr ducând cu el nerăbdarea, speranţa şi o lume de vise. Poate unul din visele sale a fost să poată fi actor în oraşul său, în Tulcea şi acest vis s-a putut împlini după zece ani şi trei mandate de discretă abilitate ale altcuiva care, deşi cu vreo treizeci de ani mai vârstnic, n-a încetat, la rândul său, să viseze. … Scenariile lui Mihai, ce par a fi uşor expediate din timiditate, parcă din dorinţa de a nu deranja, de a nu plictisi, mi-au plăcut mie foarte mult. Am descoperit în ele, din frânturi, un oraş şi un om – Tulcea şi autorul – aşa cum nu îi ştiam până acum, pentru că nu îi văzusem niciodată cu aceşti ochi. Atâtea poveşti neştiute am găsit în scenarii, atâta sensibilitate şi atâta delicateţe! Aceste bântuitoare delicateţe şi sensibilitate din textele lui Mihai Gălăţan sunt ingredientele care învăluie, uneori, într-o blândă şi mângâietoare ceaţă de tragism poveştile zărite în – prea des şi nemeritat numitele – lucruri mărunte. Şi ca să vezi unde să se întâmple povestea cu tragismul? Tocmai în Tulcea! Paginile cărţii sunt familiare – tulceanului, mai ales – personajele reale care au inspirat personajele fictive, deşi purtând alte nume, putând fi, totuşi, recunoscute. La o primă plimbare a privirii prin această curte, de exemplu, pot recunoaşte … astfel deprototipuri alese de Mişu cel necruţător!…
Evitând să spună multe despre carte (ceea ce facem şi noi, ca să nu influenţăm cititorul!), Arhire a spus, printre altele, aceste cuvinte, reluând traseul profesional al lui Mihai Gălăţan: „Să spunem că prin anul 1998, când autorul era prin clasa a Vl-a, purta pantaloni scurţi şi încă nu ştia ce vrea să se facă el când creşte mare, un alt tulcean a început delicatele demersuri pentru transformarea cinematografului local «Patria» în teatru, precum şi pentru înfiinţarea primei trupe de teatru profesionist în oraş. Demersurile astea tenace, încăpăţânate, după metoda clasică de lucru cu autorităţile «afară pe uşă, înapoi pe fereastră», au ţinut vreo cinci ani, până prin 2003, când Mişu era deja un adolescent în anul III de liceu, poate chiar fuma şi visa să ajungă actor. Până să se finalizeze lucrările de transformare şi modernizare ale clădirii, au mai trecut încă cinci ani, până în 2008, când Minai Gălăţan tocmai terminase facultatea şi devenise actor, un tânăr ducând cu el nerăbdarea, speranţa şi o lume de vise. Poate unul din visele sale a fost să poată fi actor în oraşul său, în Tulcea şi acest vis s-a putut împlini după zece ani şi trei mandate de discretă abilitate ale altcuiva care, deşi cu vreo treizeci de ani mai vârstnic, n-a încetat, la rândul său, să viseze. … Scenariile lui Mihai, ce par a fi uşor expediate din timiditate, parcă din dorinţa de a nu deranja, de a nu plictisi, mi-au plăcut mie foarte mult. Am descoperit în ele, din frânturi, un oraş şi un om – Tulcea şi autorul – aşa cum nu îi ştiam până acum, pentru că nu îi văzusem niciodată cu aceşti ochi. Atâtea poveşti neştiute am găsit în scenarii, atâta sensibilitate şi atâta delicateţe! Aceste bântuitoare delicateţe şi sensibilitate din textele lui Mihai Gălăţan sunt ingredientele care învăluie, uneori, într-o blândă şi mângâietoare ceaţă de tragism poveştile zărite în – prea des şi nemeritat numitele – lucruri mărunte. Şi ca să vezi unde să se întâmple povestea cu tragismul? Tocmai în Tulcea! Paginile cărţii sunt familiare – tulceanului, mai ales – personajele reale care au inspirat personajele fictive, deşi purtând alte nume, putând fi, totuşi, recunoscute. La o primă plimbare a privirii prin această curte, de exemplu, pot recunoaşte … astfel deprototipuri alese de Mişu cel necruţător!…
… Căci, făcând un exerciţiu de imaginaţie, să încercăm să credităm drept posibilă eventualitatea ca tocmai acum, doi tineri din Tulcea, cam de vârsta lui, să se placă, să se căsătorească şi să aibă un copil care, când va avea vreo 25 de ani să fie actor, iar visul lui să fie ăsta: să joace acasă, pe scena tulceană, într-o piesă a celebrului actor şi dramaturg Mihai Gălăţan, chiar alături de el, în aceeaşi distribuţie. Poate nu se va întâmpla aşa, dar poate se va întâmpla. Cine dintre noi ştie?”.
Au fost apoi clipe când autorul a simţit amorţeală în mâna sa stângă. De la autografe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu