Motto: N-aș
vrea să aparțin niciodată vreunui club care își dorește unul ca mine drept
membru!”- Woody Allen/Groucho Marx
Am anunțat
în presă și pe net de nenumărate ori, riscând chiar să devenim obositori,
participarea Teatrului ,,Jean Bart” la două festivaluri foarte importante din țară.
Puteau fi trei, dar invitația organizatorului evenimentului EuroArt Iași a
trebuit să fie refuzată din motive obiective: pe 24 mai eram programați să
evoluăm pe scena capitalei Moldovei, iar pe 25 pe cea a Teatrului de Comedie
din capitala României. E drept, lucrurile s-au mai schimbat de o sută și cincizeci
de ani încoace. Imediat după Unirea Principatelor de la 1859, nu exista cale
ferată între cele două orașe, iar deputații, ducându-se la Parlament, luau
trenul de la Iași la București, cu legătură la Viena. Sigur, acum nu se mai fac
zile întregi, chiar săptămâni pe drum, dar nici nu putem spune că o distanță
parcursă în câteva ore bune e mizilic. Dacă am fi mers cu CFR călători, ar fi
trebuit, practic, să împachetăm imediat după primul spectacol de cu seară, iar
la sosire să ne pregătim cu viteză de următorul. De ce a trebuit să alegem Bucureștiul
ci nu Iașiul? Păi, unul din motive ar fi că participarea la festCO a fost
anunțată mai din timp. Există și alte motive pe care le vom expune în cele ce urmează.
...........................................................................................................................
După
întoarcerea de la Târgu-Jiu au început pregătirile pentru festCO, acolo unde am fost invitați
cu ,,O zi din viața la niște oameni”, scris de mine și regizat de Aurel Palade.
Am stat și m-am gândit la paradoxurile ce s-au țesut de-a lungul timpului în
jurul acestui spectacol. Sunt unele lucruri, în legătură cu el, în legătură cu
evoluția lui, pe care cu greu le pot înțelege. Cum a ajuns un
proiect, pe care l-am considerat de la bun început kamikaze, să devină unul din
cele mai apreciate spectacole de teatru montate vreodată pe scena tulceană? Cum
a putut un proiect ca acesta, realizat cu atât de puțini bani, să își croiască
drumul pe care l-a parcurs? Cât de lesne sau de greu îi este spectatorului să realizeze că
textul este o mare glumă postmodernă, iar agramatismele presărate pe parcursul
lui, chiar și în titlu, sunt deliberat folosite? Cum a putut un text atât de
obraznic, scris cu furie, în care se iau în batjocură toate valorile (începând
de la părinți și terminând cu condiția actorului de provincie, maimuțărind pe
parcurs și ideea războiului), o structură cu un umor ,,awkward”, gen Andy
Kaufmann sau Zack Galifianaikis, să aibă atât de mult succes? Când spun succes,
amintesc cu lipsă de modestie de absolut toate cronicile apărute în revistele
de specialitate, realizate de parte din elita criticilor de teatru din România,
care, cu toate că mușcau din unele spectacole, nu pregetau în a menaja cu
blândețe ,,O zi din viața…”. Ba, mai mult decât atât. Au apărut în articolele despre
joaca noastră, formulări precum: ,,O anume candoare a interpretării pe care o
întâlnești mai rar, un anume mod foarte natural de intrare în pielea
personajelor… cucerește aici de la început”, ,,Pentru spectatorii tulceni a
fost o delectare acest spectacol.”- (N. Prelipceanu- Viața Românească); ,,Aici
actorii se întrec pe ei înșiși, spectacolul e alert, ritmat și timpul (dealtfel
scurt) curge fără să-ți dai seama.”- (N. Prelipceanu, Teatrul Azi); ,,Îmi spun
că, totuși, cea mai vie demonstrație a noii viziuni manageriale și, pe
cale de consecință, estetice, a Teatrului „Jean Bart”, s-a dovedit a fi (…) „O
zi din viața la niște oameni”, după piesa lui Mihai Gălățan. O comedie concisă
(puțin peste un ceas) dar explozivă, cât încape de polemică, parcurgând fără
prejudecăți o serie bine gândită retoric, sprijinită lexical pe jocuri de o
fantezie debordantă. Un exercițiu de virtuozitate clasicistă, ca să zic așa,
respectând unitatea de timp, loc și acțiune.”, ,,…spectacolul este unul de
văzut neapărat, funcționând posibil ca o lecție de logică și de coerență
spectaculară.”- (D. Mareș, revista Yorick).
Astfel, pe
baza dosarului impecabil de presă al proiectului (și probabil că și datorită
intervenției unor persoane bine intenționate), această piesă a fost aleasă
de către selecționerul unic să facă parte din panoplia celor mai bune 13
comedii românești ale anului 2016.
Poate că
furia realizării unui asemenea text autoironic, poate fiindcă absolut tot ce se
vede în ,,O zi…” a fost trait direct, ci nu născocit de autori, poate că frica
ce m-a dominat în întreaga perioadă de lucru, poate că toate astea la un loc, au
făcut ca producția noastră să prindă viață. Să proiecteze sentimente adevărate
în inimile privitorilor, așa cum și trăirile noastre erau sincere și
nedisimulate. Sigur că nu bag mâna în foc, dar eu cred că pe aici pe undeva
s-ar situa răspunsul la întrebarea cu succesul. Multe de zis, subiectul este departe
de a fi epuizat. Râdeam cu băieții în cabină, spunând că ar trebui să scriu o
nouă piesă despre cum am făcut piesa ,,O zi…”. Pe 25 mai am jucat la sala Studio
a Teatrului de Comedie din București. Gânduri multe, emoții multe, consum
enorm. Era stresant precum stresantă era admiterea la facultate, așa, cu
membrii comisiei în ochi, din care făceau parte Adrian Titieni și Carmen
Tănase. Am jucat. Apoi am împachetat și am plecat, fără nicio reacție, fără
niciun feed-back, chiar și până acum, la o lună și mai bine de la participare. N-are
rost să mai spun că nu am câștigat niciun premiu, nu? Nu fac parte din
categoria cârcotașilor care susțin că treburile erau aranjate. Sunt convins că
spectacolele care au fost laureate chiar erau bune, mai ales că pe acolo s-au
învârtit destule nume sonore. Ca o anecdotă, înainte de plecare, bodogăneam la
Tulcea că mă scoate din sărite participarea din nou la concurs a lui Purcărete
și că mi-e frică de el, pentru că o să câștige sigur. La care o colegă zice: Tu realizezi ce spui și cu cine te lupți?”. L-am văzut în sală pe
Mircea M. Ionescu, ceea ce înseamnă că este posibil să apară în Teatrul Azi o
cronică de festival. ,,Om trăi ș-om vedea!”- vorba mamaiei mele. Așteptăm.
Până la următorul articol vă doresc, după un an absolut epuizant, concediu
minunat! Eu sigur voi avea!
Mihai
Gălățan, actor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu