Motto: ,,Râsul, plânsul nu te-atinge.
Treci prin viaţă ca un gâde:
Nu te râd că nu poţi plânge,
Ci te plâng că nu poţi râde!”
Treci prin viaţă ca un gâde:
Nu te râd că nu poţi plânge,
Ci te plâng că nu poţi râde!”
Șt.
Bogza
Afinitățile individului pentru
anumite filme sau spectacole de teatru (în condițiile în care vorbim de un
consumator al acestor ,,produse”), radiografiază, de fapt, nevoia de compensare
a unor lipsuri de natură spirituală. Mai clar, dacă luăm exemplul spectatorului
român din perioada comunistă, vom constata că el, în materie de film, sorbea cu
nesaț pelicule de Felini, Tarkovski, Daneliuc sau alți ,,grei” ai
cinematografiei, din dorința ardentă de a desluși metafore și de a repera fine
aluzii politice. Acum, în lumea liberă, foamea de producții mustind de
profunzime cade pe plan secundar. Trăim, iată, în era în care cetățeanul,
nemaiputând fi păcălit, ia lucrurile așa cum sunt. Traseele ocolitoare plictisesc,
adevărurile fiind exprimate direct, prin ele însele. Întorcându-ne acum la
ideea inițială, spectatorul de teatru tânjește după ceea ce nu-i este facil să
primească în mod obișnuit. Adică iubire, frumusețe, bunătate… comedie. Sătui de
ore de muncă interminabile, nejustificate și poate chiar ilegale, sătui de
crezul fatal că timpul nu le mai aparține, că ei înșiși nu își mai aparțin,
oamenii își caută refugiul în zone de confort spirituale sau din lumea
exterioară. Printre aceste happy place-uri se numără planurile de concediu,
planurile personale, hobby-urile, iar la extrema cealaltă tronează activitățile
ce indică suicidul (reacție a stimei scăzută de sine), cum ar fi mâncatul
excesiv ori abuzul de alcool. Există, desigur, printre aceste pârghii de
reconstrucție interioară (sau aparentă reconstrucție) și dorința satisfacerii
setei de cultură și frumos. De catharsis, ca efect terapeutic. Poate de aceea,
dintre toate formele de teatru existente, privitorul preferă comediile.
Acum, la început de vară ce se anunță
toridă, Teatrul ,,Jean Bart” caută să satisfacă această necesitate a
spectatorului tulcean.
Piesa de teatru ce s-a aflat în lucru
în această perioadă, concomitent aproape desfășurării proiectului ,,Serpentina”
de la Sala Studio, despre care am scris în articolul precedent, este o comedie
cu happy-end. Se numește ,,Hotel Mimoza”. Specie a genului bulevardier
parizian, vehement contestată în trecut, ,,Hotel Mimoza” nu-și propune să aducă
în lumina reflectoarelor vreo morală stoică, nici să invoce teme fundamentale
ale virtuților omenești. Este o comedie de situații și de limbaj la care se
garantează râsul, revărsat în hohote. A fost scrisă de dramaturgul contemporan
Pierre Chesnot. Din păcate, aproape nicio informație despre autor nu este de
găsit pe internet, în afară de aceea că arta lui se bucură de o mare
popularitate internațională și că debutul său a avut loc în 1976 cu piesa ,,A
vos souhaits”.
Producția poartă semnătura
regizorului Aurel Palade, cunoscut publicului nostru încă din anul 2008. Lui și
proiectelor pe care le-a lucrat aici (numeroase, se cere un efort de memorie în
acest sens… șapte ca regizor și două în care s-a implicat prin alte mijloace
artistice) i-am dedicat multe pagini de atunci până în prezent. Cu toate astea,
nu ar fi rău să împrospătăm un pic
informațiile oferite cititorilor.
Aurel a absolvit la Facultatea de Regie-Teatru din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, la clasa profesorului Alexa Visarion, şi un master în regia spectacolului contemporan. Unul din criticii de teatru români, poreclit de revista Yorik ,,Criticul care pârjolește tot”, cunoscut pentru cronicile sale tăioase, a scris că: ,,Numele tânărului regizor Aurel Palade trebuie reținut, pentru că personalitatea sa creatoare promite a se impune și în alte proiecte.” și că ,,Descoperirea unui regizor capabil de tratări teatrale novatoare (…) este o mare bucurie pentru orice spectator.”
Aurel a absolvit la Facultatea de Regie-Teatru din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, la clasa profesorului Alexa Visarion, şi un master în regia spectacolului contemporan. Unul din criticii de teatru români, poreclit de revista Yorik ,,Criticul care pârjolește tot”, cunoscut pentru cronicile sale tăioase, a scris că: ,,Numele tânărului regizor Aurel Palade trebuie reținut, pentru că personalitatea sa creatoare promite a se impune și în alte proiecte.” și că ,,Descoperirea unui regizor capabil de tratări teatrale novatoare (…) este o mare bucurie pentru orice spectator.”
În ,,Hotel Mimoza”, povestea se
toarce în jurul încurcăturilor create de regizorul de televiziune Jean-Francois
Moncey (Cristi NAUM), din motivul de a păstra în anonimat relația de adulter cu
Magali Martigue (Aida ECONOMU), soția unui înfricoșător ofițer de marină,
plecat în misiune la bordul unui submarin nuclear. Moncey își petrece anumite
perioade de timp în vila amantei sale, motivând soției sale, Cecile (Irina
NAUM), că este în prospecție pentru alegerea locațiilor de filmare pentru un viitor
serial. Inspirat de frumoasa grădină a proprietarei casei, acesta își păcălește
consoarta că se află cazat la Hotel Mimoza, comunicând deseori cu ea telefonic
de la așa zisa recepție. În timpul uneia dintre convorbirile pe care Cecile le
are cu falsa recepționeră Magali, nevasta lui Jean-Francois își anunță o vizită
chiar la fictivul hotel, pentru a-i face regizorului o surpriză. De aici începe
conflictul. Cei doi cosmetizează casa, făcând-o să arate precum o pensiune,
întâmplându-se, în consecință, un lucru neprevăzut în planul inițial: casa se
umple de clienți! Personaje pestrițe -prostituata Pacquerette (Inga MARCU),
sinucigașul Legris (Emanuel CRISTOIU), tinerii căsătoriți Hans (Alexandru
MEDVEGHI) și Heidi Muller (Simona PUSTIANU), cuplul format din Gerard Blanchard
(Mihai GĂLĂȚAN) și Nadine Dujardin (Gabriela CIOLACU), soțul turbat al celei
din urmă, pe nume Marc Dujardin (Ionel DURBALĂ)- interacționează polarizând o
nebunie de necontrolat, ce-i obligă pe părtașii înșelătoriei să atingă limitele
de sus ale tensiunii, furiei și spaimei. Atunci când își face apariția
incognito și stăpânul casei, Charles-Henri Martigue (Radu NICULESCU), încurcătura
capătă valențe aproape apocaliptice. Cum se vor descurca, oare, cei implicați?
Vom afla sâmbătă, 25 iunie și duminică 26 iunie, de la ora 19.00, la ultima
premieră a stagiunii.
Conducerea Teatrului ,,Jean Bart”
aduce încă o dovadă a implicării în crearea oportunităților de lucru pentru
tineri, prin oferirea acestora șansa de a debuta pe o scenă profesionistă. Cele
două personaje tinere, Hans și Heidi, sunt interpretate de doi studenți-actori.
Simona PUSTIANU învață actoria la Universitatea Hyperion din București, clasa
Dan TUDOR, iar Alexandru MEDVEGHI la Universitatea Ovidius din Constanța, clasa
Radu NICULESCU și Emanuel CRISTOIU, cei doi dascăli fiindu-i acum (ce onoare,
nu?) chiar parteneri de scenă.
Distribuția: Cristi NAUM, Aida ECONOMU, Irina
NAUM, Radu NICULESCU, Gabriela CIOLACU, Mihai GĂLĂȚAN, Emi
CRISTOIU, Inga MARCU, Simona PUSTIANU, Alexandru
MEDVEGHI, Ionel DURBALĂ, Regia: Aurel PALADE. Scenografia: Elena
COZLOVSCHI. Asistent scenografie: Elena ORBOCEA.
Mihai GĂLĂȚAN, actor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu