,,Condiția esențială a operei de artă este insuflarea pe care nu i-o poate da decât talentul. Dacă e insuflată de talent, opera va fi și va trăi, puțin importă cât: o clipă, un veac sau mai multe.” (Ion Luca Caragiale)
Acum câteva zile s-a făcut trecerea la ora de vară. Ici colo, o dată cu temperaturile cărora toată lumea le-a dus dorul, cârciumile au început să amenajeze terase. Halba rece, într-o după-masă toridă, nu mai este o himeră în ochii cetățeanului de rând. Pe faleză, în fața unui modest Bardezi, câțiva oameni ai muncii golesc sticle cu bere și discută aprins politică. Campania electo­rală se apropie. ,,N-ai cu cine, bre! Toți îs niște hoți!”- zice unul, apoi își înmoaie buzele uscate în licoarea vrăjită.
Nenea Iancu trăiește, este mai actual ca niciodată, iar persona­jele sale sunt vii, vii ca noi toți. Această frază sună ca un clișeu, am auzit-o de mult prea multe ori. Dar oare nu cumva chiar de aceea se poate proba ca fiind adevărată? Uneori îi observăm pe Lache, Mache și Mitică alături de noi, la un pahar de vorbă. Alteori nu, iar atunci ne întrebăm dacă nu cumva ne-ar folosi o oglindă pentru a putea descoperi chiar în noi înșine pe unul dintre ei. Teatrul ,,Jean Bart” pregătește o nouă producție. Ați ghicit! Dramaturgul este Ion Luca Caragiale. Piesa este ,,D-ale carnavalului”.
„D-ale carnavalului” a fost scrisă pentru un concurs organizat de Teatrul Național din București, concurs pe care autorul l-a și câștigat. Prima reprezentație a avut loc la 8 aprilie 1885, premiera fiind rău primită și fluierată. Cronicarului drama­tic D.D. Racoviță-Sfinx, redactor la România liberă, i s-a părut că textul este vulgar, iar tipologiile personajelor înfățișate pe scenă ofensează bunele moravuri. Indignat, Racoviță-Sfinx a stârnit valul de proteste din sală, atră­gând de partea sa presa. Aceasta, la rândul ei, a fost vehementă, niciun articol apărut despre reprezentația consumată nefiind laudativ.
Titu Maiorescu, sărind în apă­rarea lui Caragiale, a scris și publicat în Convorbiri literare, tot în 1885, studiul ,,Comediile domnului Caragiale”. Acesta spune: „Există aceste tipuri în lumea noastră? Sunt adevărate aceste situații? Dacă sunt, atunci de la autorul dramatic trebuie să cerem numai să ni le prezinte în mod artistic, iar valoarea lor morală este afară din chestie.”
Actorul și regizorul Dan Chiriac, sosit de pe meleaguri dâmbovițene, a poposit pentru a doua oară la teatrul tulcean. Prima oară acum un an, pregătind pentru stagiunea 2012-2013 spectacolul ,,Acasă la tata”, de Mimi Brănescu. Acum, semnând regia spectacolului ,,D-ale carnavalului”, propune ceva diferit. La scenă, repetițiile sunt în toi. Indicațiile regizorale sunt adesea prezente printre replicile actorilor de pe scenă, Dan Chiriac lu­crând acum pe detaliile ca­re, doar la prima vede­re, pot părea minore. La fel cum un individ se poate caracteriza lesne prin gesturile și faptele sale mărunte, tot la fel, într-o piesă de teatru, detaliile de finețe anunță situații scenice verosimile și clare. Timp, intenție, gest – toate acestea curg logic în ansamblul lucrului scenic, iar regizorul mizează din plin pe principiul cauză-efect. Zgo­mo­tele se cer auzite, gândurile procesate, iar punctele de concentrare, la fel ca în viață, alternate cu repeziciunea cu care numai enigma și mecanismul minții umane o poate imprima personajului redat. Misiunea regizorului și a echipei de actori devine, în special în cazul piesei lui Caragiale, aceea de a căuta nuanțele și rezolvările de situație aflate dincolo de textul propriu zis. A motiva în alt fel cuvintele pe care dramaturgul le-a împrumutat rapsozilor săi de mahala din ,,D-ale carna­valului” este, cu si­-guranță, ,,greu lucru”. Dar… de ce trebuiesc motivate în alt fel? Pentru că ,,D-ale…” s-a reprezentat pe scenele multor teatre din țară și nu numai, din anul în care a fost scrisă și până acum. Dacă echipa ar opta pentru o variantă care s-a mai pus în practică, atunci nu se mai justifică nevoia unei noi montări. Și atunci, cum poate artistul să aducă privitorului ceva nou, fără a se depărta de esență? Aici intervine marea provocare pe care Dan Chiriac împreună cu actorii Teatrului ,,Jean Bart” și-au însușit-o. Rezultatul este o reușită. Și prin prisma conceptului, a cheii în care a fost lucrat, dar și prin alegerea distribuției. Rolurile au fost împărțite atipic. O inspirată alegere o reprezintă distribuirea lui Ionuț Paul Ștefan în rolul lui Crăcănel, rol prin care acesta realizează o compoziție amuzantă și surprinzătoare. La fel se poate vorbi și despre Costel Zamfir, care subliniază prin jocul său șarmul unui june prim de mahala – fantele Nae Girimea. Nici Radu Niculescu, aflat la cea de-a treia colaborare cu teatrul tulcean, nu este departe. Fizicul său impunător crează un contrast delicios cu naivitatea și vorba mieroasă a catindatului pe care îl joacă. Actrițele Oana Lavinia Pisaroglu (Mița Baston), Ana Maria Ștefan și Roxana Filip (dublă distribuție – personajul Didina Mazu) duc mai departe cu pricepere tarele rolurilor de forță cu care ne-au obișnuit. Iordache, calfa lui Girimea, cel delegat de porunca destinului să rezolve conflictele arzătoare, prinde sub jocul lui Alecsandru Dunaev conturul firesc al flăcăului isteț, de pră­­vă­lie. Ionel Durbală, în rolul ipista-tului guraliv și Nelu Serghei, în rolul chelnerului, colorează cu tușe de van Gogh această atmosferă nebună, carna­valească, balcanică. Actorul constănțean Emanuel Cristoiu, pe care îl vom aplauda în rolul lui Pampon, este la prima colaborare cu Teatrul ,,Jean Bart”.
Emi, cum îi spun prie­tenii, este absolvent al Universității „Ovidius” Constanța – Secția Artele Spectacolului de Teatru, licențiat în Arta Actorului la UNATC Bucuresti, in­sti­tuție în cadrul căreia a urmat și studiile maste­rale. În prezent este doctorand în Comunicare la Facultatea de Filologie din Constanta. Din 2004 predă actorie studenților de la Teatru ai Universității Ovidius. Cu toate că Emi este înzestrat cu un calm aproape tibetan, nu este recomandat ca cineva să-l scoată din pepeni, deoa­rece acesta se bucură de titlul de Instructor Interna­țional de Arte Marțiale. De-a lungul carierei, Emanuel Cristoiu a jucat la Teatrul ,,Ovidius” din Constanța sub bagheta unor importanți regizori, precum Tudor Mărăscu, Yannis Margaritis, Lucian Iancu, Vasile Cojocaru, Virgil Andriescu. Cât despre frumoasa meserie de actor, el afirma: „Actoria este o altă realitate. Nu este aşa cum îşi imagineză ceilalţi, nu te urci pe scenă, îţi spui replicile şi ai terminat”.
Așadar, cu mic, cu mare, Teatrul ,,Jean Bart” vă invită să luați parte la Premiera spectacolului „D-ale carnavalului”, sâmbătă 5 aprilie 2014, ora 19.00. Nu puteți? Nu-i bai, se joacă și duminică la aceeași oră.
Distribuția: Costel Zamfir – Nae Girimea; Oana – Lavinia Pisaroglu – Mița Baston; Ionuţ Paul Ştefan – Mache Răzăchescu (ce-i mai zice și Crăcănel); Emanuel Cristoiu – Iancu Pampon; Radu Niculescu – un catindat la percepție; Alexandru Dunaev – Iordache – calfă la Girimea; Roxana Filip/Ana – Maria Ştefan – Didina Mazu; Ionel Durbală – un ipistat; Nelu Serghei – chelnerul; Cosmin Vâlcu, Cati Tudose, Daniel Iacoblev – Barău. Decorul este semnat de Daniel Iacoblev – Barău.
Profunzimea lui Caragiale este conținută, aceasta nu epatează prin fraze sforăitoare și livrești. Chit că sunt mahalagii, politicieni corupți sau bătrânei ipohondri, toți oamenii portretizați de acesta au un scop comun: acela de a cristaliza, segment cu segment, o operă ce se relevă pe sine rotundă și (de ce nu?) care propovăduiește cu ostentație principiile morale, de fapt. Chiar el spunea, în acest sens: ,,Creaţia… a apuca din haosul inform elemente brute, a le topi împreună și a le turna într-o formă care să îmbrace o viață ce se diferențiază într-un chip abso­lut hotărât de tot ce nu este ea – aceasta este puterea naturii și a artistului”.
Mihai Gălățan